Naief Abazid - adolescentul sirian al cărui caz a
declanșat explozia de mânie a conaționalilor împotriva regimului lui
Bashar al-Assad în 2011, transformată în războiul sângeros soldat până
în prezent cu peste 310.000 de victime - trăiește în prezent în Austria,
relatează cotidianul canadian The Globe and Mail, care l-a identificat
la Viena după o anchetă de șase luni și care relatează istoria celui
care a creat un adevărat "moment Sarajevo" pentru poporul său, similar
celui care dusese la izbucnirea Primului Război Mondial, potrivit Le
Point.
În 2011, Naief Abazid avea 14 ani. În plină
Primăvară arabă, în 16 februarie, acest adolescent scria cu un spray
'Este rândul Dvs., Dr Bashar al-Assad' pe zidul unei școli din orașul
său, Deraa, situat în sud-vestul Siriei. 'Eram un copil, nu știam ceea
ce făceam', explică el ziaristului Mark MacKinnon de la The Globe and
Mail. "Am realizat că este ceva serios abia în momentul în care am ajuns
în închisoare.'
De fapt, a doua zi după ce se exprimase astfel printr-un graffiti,
Naief Abazid a fost arestat de serviciile secrete siriene și torturat.
Alți 22 de băieți din orașul său i-au împărtășit soarta. După mai multe
săptămâni în care nu aveau vești despre copiii lor, locuitorii din Deraa
au organizat un marș de protest pentru a cere eliberarea lor. Poliția a
deschis focul asupra manifestanților și doi dintre ei au fost uciși.
"Primii martiri ai Primăverii siriene', scrie Globe and Mail.
În 23 martie, adolescenții sunt eliberați, "grațiați' de Bashar
al-Assad. La întoarcerea în familiile lor, ei sunt celebrați ca eroi.
Dar mânia localnicilor din Deraa are ecou și manifestațiile se
multiplică în toată țara. La 1 aprilie 2011, manifestanții din Deraa
sunt din nou pe străzi. Este începutul războiului civil.
În primul an de război, Naief Abazid rămâne în Deraa cu familia sa,
fără să pună mâna vreodată pe alte arme decât pe spray-ul său. După ce
este rănit la un braț de un glonț, el este trimis la un spital în
Iordania. Petrece doi ani în tabere pentru refugiați iordaniene împreună
cu familia sa înainte de a se întoarce în Siria în 2014. Imaginea
orașului său 'distrus în întregime' rămâne o amintire "oribilă'. Timp de
șapte luni, el și familia lui trăiesc în teroare, sub bombele regimului
Bashar al-Assad.
La jumătatea lunii septembrie 2015, ei asistă la declarația Angelei
Merkel care anunță că Germania îi va primi pe refugiații sirieni care
vor sosi la frontierele sale. Naief, însoțit de fratele său și de unul
dintre veri, încep un periplu îndelungat și costisitor. 'Nu mai aveam un
viitor în Deraa', explică el. 'Acolo nu existau decât două opțiuni: să
fii ucis sau să devii o persoană fără adăpost.'
Băieții ajung mai întâi în Turcia, după ce străbat teritoriile
controlate de jihadiștii Statului Islamic, apoi plătesc un preț fabulos
unor călăuze pentru a se putea îmbarca pe una dintre navele
traficanților, ajung în Grecia, iar apoi în Macedonia. Traversează
Serbia și Ungaria, sosind în cele din urmă în Austria, la Viena, unde
Naief se află și în prezent, încercând de peste un an să-și facă un loc
departe de țara sa de origine.